Comandament al protecţiei consumatorilor, deschis pe litoral

Joi, 02 Iulie 2009 , Vizualizari: 33, Comentarii: 0

Comandamentul Litoral 2009 are menirea să verifice calitatea produselor şi serviciilor de pe litoral, spune la Realitatea FM Bogdan Pandelică, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

"Sunt trei secţiuni. E vorba de oferta turistică, cazarea din hoteluri sau pensiuni. Domeniul alimentaţiei publice şi serviciile de agrement şi divertisment pentru turişti", spune Pandelică.

Comandamentul are drept scop efectuarea de verificări astfel încât să crească încrederea consumatorilor în produsele şi serviciile oferite de agenţii economici de pe litoral.

În Comandamentul Litoral 2009 au fost organizate patru centre operaţionale, la Constanţa (la sediul comisariatului), în staţiunea Neptun (la hotelul Mioriţa), în staţiunea Mamaia (la hotelul Ovidiu) şi la Costineşti (la hotelul BTT), precum şi o echipă mobilă formată din comisari care se vor ocupa de reclamaţiile urgente, care nu suportă amânare în a fi soluţionate.


Asculta:
     
Scrie mesajul tau:
 
Nume:
Email:
Text:
 
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:
 
 

Vremea - Prognoza meteo oferita de ANM

meteo
Bucureşti 19 °C

| mai multe
Romania 07.11 08.11
Sibiu 18 °C 16 °C
Timişoara 14 °C 15 °C
Arad 15 °C 12 °C
Bacău 16 °C 13 °C
Braşov 18 °C 17 °C
Cluj Napoca 17 °C 14 °C
Constanţa 16 °C 17 °C

Curs valutar

2009-11-06

1 EUR 4.2988 RON
1 USD 2.8862 RON
1 GBP 4.7919 RON
1 CHF 2.8435 RON
100 HUF 1.5647 RON
100 JPY 3.1865 RON
1 BGN 2.198 RON
 
Paritate: 1 EUR = 1.4894 USD
Martor ocular