Ciobanii, brînza şi subvenţiile
Miercuri, 28 Octombrie 2009 , Vizualizari: 243, Comentarii: 29
Au venit la Bucureşti, s-au îmbrîncit cu jandarmii, s-au văzut cu preşedintele Băsescu. Crescătorii de oi, vaci şi capre au plecat apoi, într-un tîrziu, acasă. Dar ameninţă că s-ar putea întoarce de 5 ori mai mulţi, ori că ar putea să treacă la blocări de drumuri. Ei îşi cer subvenţiile, şi după gălăgiosul protest de ieri au primit promisiuni, că le vor încasa, măcar în parte.
Realitatea FM vă invită la dezbatere.
Au dreptate fermierii să acţioneze aşa?
"La noi fiecare an este cel mai prost", i se plîngea unul dintre ciobani lui Traian Băsescu. Ar trebui statul român să îi ajute mai mult?
Ce ne oferă în schimb fermierii? Cumpăraţi din piaţă, de la găleată, brînză sau caş? Aveţi curaj să luaţi lapte pentru copii în sticle de plastic nesigilate, în care cine ştie ce a fost mai înainte?
Cum mărturisea ieri în direct la Realitatea FM un om din acest sistem: cei mai mulţi fermieri lucrează la negru şi au cîştiguri importante. De ce nu investesc în modernizarea fermelor, pentru ca produsele lor să arate mai civilizat şi să fie mai sigure?
Carmen Constantin şi Cătălin Striblea vă aşteapta opiniile la 021 201 55 88 , prin sms la 0734 100 777 sau pe realitateafm.net
Ce au scris cititorii
no chance:
Joi 29 octombrie 2009, 13:49
@paul - da tu astepti ca un interimat de dou luni sa-ti rezolve mizeria facuta de PSD-eii tai in 20 de ani, dupa ce a facut tatuca iliescu putem sa nu mai avem nici ministru de agricultura, nu mai poate face nimeni nimic.
Alex:
Joi 29 octombrie 2009, 12:42
Am si eu o rugaminte privitor la moderatorii acestei emisiuni: incercati sa fiti mai obiectivi. Mai ales doamna... Am prins acum cateva zile un comentariu al unui ascultator care era importiva actualei condeceri a tarii, moment la care Doamna Carmen Constantimn a simtit acut nevoia sa ii ia apararea D-lui Basescu. As vrea sa fie si invers, atunci cand cineva este pro-Presedinte sa amintiti si de greselile grave pe care acesta le-a facut. Sau daca nu se poate asa, sa ramanem cu obiectivitatea, asa cum scriam mai sus. Multumesc
Paul:
Joi 29 octombrie 2009, 11:15
Da' vine el Geoana si le da doujdamii da ieuro! Sau 25! Fara numar, ca doar nu-l doare gura! Si sa vezi trai pe vatrai la tarani! CE BATAIE DE JOC!
Paul:
Joi 29 octombrie 2009, 11:08
Era oare posibila o catastrofa mai mare la Ministerul Agriculturii decat interimatul domnului Berceanu?... Eu nu-mi pot imagina!
Paul:
Joi 29 octombrie 2009, 11:05
"Visul vazut cu ochii" da catre Presedinte, Guvernul Boc 1,2,etc... Nu a fost capabil sa plateasca o amarata de subventie!... Si iata-l pe Presedinte calare pe calul alb, iesind in fata fermierilor, erijandu-se in "Negociatorul" dumnealor, vorbindu-le urau (la persoana a doua) si trimitandu-i acasa, (stie dansul ca au treaba). De parca venisera la promenada!
Paul:
Joi 29 octombrie 2009, 10:37
Traiec la tara, muncesc la oras si la tara! Mananc Lapte de la tarani pe care-l cumpar la acelasi pret ca si in supermarket. Dat e LAPTE, si nu zeama chioara frumos ambalata la tetrapack. Si nu am nicio problema cu pretul pentru ca asta e una din putinele ocazii in care producatorul este corect rasplatit pentru munca lui, pentru ca nu fac boier un intermediar care habar nu are ce inseamna munca!
Nici dvs n-ati mai cumpara din supermarket daca ati putea cumpara de la PRODUCATOR din piata tot ce va trebuie. Dar pietele din Romania nu mai sunt demult locul in care vand producatorii! Este un cerc vicios, sustinut de intermediari, cu bunavointa autoritatilor.
Paul:
Joi 29 octombrie 2009, 10:13
Sa nu va imaginati ca un producator cu 20 de vite sau cu 500 de oi vine la piata cu PET-uri cu lapte sau cu galeti cu branza... Asta o fac amaratii cu o vaca, care de regula nu iau nicio subventie. Fermierii astia mai mari nu s-au urnit degeaba de prin stane! S-au saturat sa fie bataia de joc a Bocilor, Sarbilor si, cum sa nu, Basestilor! Isi cer dreptul la SUPRAVIETUIRE!
Paul:
Joi 29 octombrie 2009, 10:09
Si nu in ultimul rand, Domnule Striblea, ati face dvs munca acestor oameni? NU, nu o zi! Un an, zi de zi! In fiecare zi! Au ciobanii case si masini? Foarte bine ca LE-AU MUNCIT! Din nefericire nu se bucura prea tare de ele! Ca la tara nu se munceste 8 ore pe zi ci ZI LUMINA! si poate si mai mult in campanii!
Paul:
Joi 29 octombrie 2009, 10:05
Sigur, pentru ca lucrurile sa functioneze corect ar trebui sa existe anumite forme asociative de productie si procesare. Dar Comunismul a fost cel ce a afectat ireversibil taranii. Sa nu uitati cooperativizarea, pentru ca ei nu o uita si orice forma de asociere este asociata de acestia cu o noua cooperativizare. Ministerul agriculturii nu a facut nici un efort sustinut pentru combaterea acestor prejudecati. Ca dansii au alte treburi! Dar, nu-i asa ca dezbinati pot fi condusi mai usor? Asa ca nici un guvern nu are vreun interes sa-i adune sa-i faca sa produca mai eficient! Cat despre media... agricultura nu exista decat atunci cand apare cate o manifestatie! Nici macar nu exista un minim bun simt de a se informa inainte de a avea o disutie!
Anonim:
Joi 29 octombrie 2009, 10:04
alt demagog, nu conteza al cui este dar ãsta sa-mi spuna mie ca nu erau Pile Cunostinte Relatii este absurd, problema nu este oranduirea sau presedintele ci natia care incurajeaza existenta mafiei securiste de aici tot raul, natia asta mioritica ce asteapta sa-i vina streangul si atat
Paul:
Joi 29 octombrie 2009, 09:59
Apoi! Ne plangem ca piata romaneasca alimentara e dominata de produse din import! Sigur ca e. Acolo fermierii isi primesc subventiile, este stimulat exporul (fermierii primesc bani pentru productia exportata) importatorii (intermediarii) isi incaseaza comisioanele . Deci Da toata lumea buna castiga, mai putin agricultura noastra, taranii nostrii. Agricultura, domnilor, produce + VALOARE! Sigur!
Paul:
Joi 29 octombrie 2009, 09:52
Sistematic - bugetul pe 2009 a suferit doua rectificari, ambele au dus la diminuarea fondurilor pentru agricultura (ca taranii ie prosti si tace!) si banii sau dus pentru a fi folositi in mare masura la plata salariilor Domnilor bugetari (care "muncesc" 8 ore pe zi 5 zile pe saptamana, cu concedii sporuri, al 13-lea salariu etc...) si a dobanzilor creditelor contractate de guvern in aceleasi scopuri! Deci bani au fost dar acum nu mai sunt.
corina:
Joi 29 octombrie 2009, 09:52
Subventiile sunt ajutoare de stat si nu derpturi cuvenite. Ce gartantii exista in privinta randamentului, adica ce procent se intoarce la bugetul de stat? Cat se investeste in modernizare si in eficientizare ? Ma tem ca subventionarea unui domeniu, oricare ar fi el, pe o perioada lunga, nu face dacat sa indeparteze beneficiarul subventiei de realitatile pietei libere.
trotineta:
Joi 29 octombrie 2009, 09:40
Cam da...Ca sa castigi alegerile trebuie sa ai o mare vizuina politica.
SONIA:
Joi 29 octombrie 2009, 09:38
DA MARIUS.
AVEM VREUN CADRU LEGISLATIV SAU O INFRASTRUCTURA STATALA CARE SPRIJINA AGRICULTURA?
CE E CU PRIMUL SILOZ? UNDE E PRIMA IRIGARE? UNDE SUNT AGENTIILE DE ACHIZITIE SI TRANSPORT PANA LA PROCESARE A PRODUSELOR?
UNDE SUNT - SI CARE SUNT FACILITATILE FISCALE - PENTRU NOILE INTREPRINDERI DE PRELUCRARE A PRODUSELOR AGRICOLE?
CARE SUNT REGLEMENTARILE SI FACILITATILE PENTRU NOI FERME SI ABATOARE?
CARE SUNT NOILE UNITATI DE INVATAMANT SUPERIOR PENTRU PROCESARE PRODUSE AGRICOLE?
VID LEGISLATIV, DAR SI VID IN CAPETELE ASA ZISILOR CONDUCATORI (SE PARE CA NUMAI POLITICI).
Florin C:
Joi 29 octombrie 2009, 09:37
Cînd vorbeam de contracte cu supermarketurile, mă refeream şi la calitate (pe care ţăranii nu pot, şi de multe ori nu vor s-o respecte). Din zecile de lei cît costă brînza de oi, ar putea cumpăra nişte mulgătoare electrice. Iar dacă ţăranii s-ar asocia şi ar învesti în producţie-marfă (cu toate atributele de calitate, preţ, etc.), vă asigur că supermarketurile s-ar orienta către ei, în loc să aducă marfă de import.
SONIA:
Joi 29 octombrie 2009, 09:33
E CLAR CA AGRICULTURA CARE SE APRECIA CA AR FI, ALATURI DE TURISM SALVAREA NOASTRA ECONOMICA, A INTRAT IN DERIZORIU!
NU NUMAI CA NU PRODUCE EFICIENT, DAR ADUCE PAGUBE!
LA CAPATUL A 20 DE ANI DE CONDUCERE FOARTE PROASTA A ECONOMIEI IN GENERAL SI A AGRICULTURII IN PARTICULAR A APARUT DOAR FALIMENTUL!
ARE CUMVA SOLUTII GUVERNUL BOC SAU PRESEDINTELE ATOTSTIUTOR? ORICUM N-ARE TIMP SA LE APLICE PESTE NOAPTE DUPA CE LE-A ASCUNS ANI DE ZILE!
marius50:
Joi 29 octombrie 2009, 09:29
Asta a fost politica din '90: sa cistige intermediarii ! Si fiti siguri ca mai cistiga si importatorii, care nici ei nu duc lipsa de "sprijin" pe post de "subventie" mascata. Agricultorii ? Care agricultori ? Daca nu se unesc intre ei si sa devina si procesatori nu au sanse. Uniti pot inlocui intermediarii. Dl.Flutur a spus-o clar: se unesc cine cultiva porumb cu cine creste animale si mai pun si de un abator. Dar asta inseamna asociere cu redistribuire de profit... si eu am 50ha iar tu 3ha... aici e problema. Am intilnit des, prin Muntenia, aceasta mentalitate. Crescatorii de animale sa se uneasca cu agricultorii si-apoi procesare. E simplu... dar... de curiozitate: cei care au venit in Bucuresti ... cit au platit drumul ? Cind vor veni cu animalele, cit va costa transportul acestora ? Si de unde bani ?
Florin C:
Joi 29 octombrie 2009, 09:19
D-lor ziarişti, vorbiţi mereu despre minciunile politicienilor. Dar de ce nu pomeniţi şi de minciunile oamenilor de rînd care sînt daţi mereu pe ecrane ?
Am auzit ţărani plîngîndu-se că nu au acces în pieţe, şi că laptele pe care ei îl vînd cu 70 de bani la procesatori, îl găseşti cu 4 lei în magazine. Dar de ce atunci cînd dai de un ţăran (la el acasă, nu în oraş) şi-i ceri un kil de lapte, nu ţi-l dă mai ieftin de 2 lei ? De ce se plîng de samsari CÎND EI NU SÎNT ÎN STARE SĂ FACĂ UN CONTRACT CU SUPERMARKETURILE, PE CARE SĂ-L ŞI RESPECTE ??? S-au obişnuit cu subvenţiile, (care nu sînt pentru ei decît bani de cheltuială), dar nu-i întreabă nimeni cîte impozite plătesc la stat. Ei se plîng de sărăcie, dar tot ei nu sînt în stare DECÎT SĂ CHELTUIE tot ce cîştigă din ce produc (dacă produc) sau ce primesc pomană de la stat.
trotineta:
Joi 29 octombrie 2009, 09:19
Criza ovina.Din lipsa subventiei ciobanii dau branza de burduf oilor drept hrana rece.
victor:
Joi 29 octombrie 2009, 09:00
Daca intr-o clasa a fost gasit un elev bolnav de gripa porcina se inchide clasa! De ce pentru un profesor, care este intr-o stare foarte grava, si a avut timp sufficient sa infecteze si alti profesori nu se inchide scoala? PENTRU A SE PUTEA INTINDE EPIDEMIA SI A DEVENI PANDEMIE? PENTRU A AVEA SI NOI MORTII NOSTRI DE GRIPA???? ASTA NU ESTE INCOMPETENTA, ESTE CRIMA!!!!!
Beni:
Joi 29 octombrie 2009, 08:56
Domnule Striblea va rog sa rectificati....gramatical si moral aceasta frantura pe care ati aruncat\o pe piata - se plîngea unul dintre ciobani lui Traian Băsescu!
Marian:
Joi 29 octombrie 2009, 08:49
MITINGURILE ...ARANJATE in stil comunistoid,au avut efect ....bumerangesc.
Basescu a fost servit pe tava acasa la el si si si\a dovedit inca o data talentul singular in politica damboviteana!
Constantin I:
Joi 29 octombrie 2009, 08:09
O mare parte din acei oameni care au participat la miting au fost adusi de......, dar intre ei au fost si oameni seriosi.
Fermieri sau producatori nu au loc de "bisnitari" cunosc un producator direct de legume care a avut nevoie de interventia unui "om bine pus" sa vanda in piata Progresul, fiind amenintat de pietari, politisti comunitari si " militie" - strica pretul.
Cum se poate eradica aceste practici?
un@nimeni:
Joi 29 octombrie 2009, 08:01
eu nu vreau sa fiu urmasul lui TRAIAN,(a ajuns CEAUSESCU,si ILESCU) ministru,t@agricultura berceanu a trimes fermierii sa pasca animalele pe soselele suspendate visate de oprescu,si pastorii au fost nemultumiti si sa-u dus la TATUCU teleportat,pe GHIVECIUL lui vanghelie, era de asteptat ,BOC si-a cumparat BICI, se face vacar ,(ferma model pogea contabil), eu asi vrea sa maninc carne si produse lactate de la cantina de la cotroceni.srl (standard UE),cred ca GIOANA va rezova acesta criza , VA lamuri animalele sa faca una luna greva FOAMEI, va dat seama cata economoe, beti votca in loc de lapte E mai RUSEASCA...sau palinca UNGUREASCA..!
Soncuta Mare:
Joi 29 octombrie 2009, 07:45
Apropos, oile lui haisam erau subventionate?
Nelu Badalan:
Joi 29 octombrie 2009, 07:42
Oameni buni, SAMSARII nu sunt repezentantii taranilor (acea femeie care spala galeata in sant) Multumesc!
mihai1950:
Joi 29 octombrie 2009, 07:40
bunadimineata. sunt al doilea, asa ca am sa cred ca o sa dati pe post si parerea mea. in legatura cu mai multe subiecte pe care le-am ratat din cauza numarului mare de apelanti. in legatura cu inregistrarea convorbirii dintre haisam si gen. degeratu nu as intrebat nimeni cum de stia vanghele de continut, daca a facut doar "un pamflet"? in p[rivinta statului acasa a bolnavilor de gripa, stiti ca o vizita acasa a medicului de familie se plateste 50 ron.? in privinta cererilor crescatorilor de animale, cit a fost suma platita ca impozit pe vinzarea mieilor si a brinzei loco (la marginea drumului) ? nu crede nimeni ca ar fi bina ca formatorii de opinie sa invete oamenii ca inainte sa ceara ar trebuii sa si dea ceva la buget acolo de unde se tot cere? va rog daca considerati ca merita , comentatile. multumesc.
Nelu Badalan:
Joi 29 octombrie 2009, 07:21
Cumpar de foarte multi ani, de la crescatori ( lapte, branza, carne, oua s.a.), si de la marile supermarketuri, dar parca au mult mai bun gust cele naturale.
Cumpar si produse "tratate" pentru ca taranii n-au programul supermarketurilor.
Dar interasati-va ca in Olanda, Danemarca, Franta, Italia, Spania s.a. taranii sunt organizati in cooperative (LA NOI POLITICIENII NU AU SPRIJINIT PRODUCTIA AGRICOLA DIN ROMANIA, DECAT LA NIVEL AMAGITOR).