Marti, 03 Noiembrie 2009 , Vizualizari: 149, Comentarii: 9
Lista lui Croitoru va cădea, aproape sigur, la votul în plen de mâine.
Şansele ca preşedintele să desemneze un alt premier sunt reduse, iar cele ca Parlamentul să mai programeze, până la alegeri, un vot pentru o altă listă de miniştri - şi mai reduse.
Ca atare, în absenţa unui executiv cu puteri depline, dar sub presiunea delegaţiei FMI aflate în ţară, partidele se agită pentru elaborarea unui buget pe 2010, pentru a îndeplini astfel condiţia esenţială să mai primim o tranşă de împrumut.
Se invocă tema conlucrării între formaţiuni pe marginea proiectului, se caută formule juridice şi tehnice de depunere cât mai rapidă a documentului în Parlament.
Fiecare din partidele mari are grupul său de specialişti, aşa că teoretic vom avea trei proiecte dintr-un foc!
Se va reuşi în timp util armonizarea lor? E un demers izvorât din dorinţa politicienilor de a părea responsabili, sau e pur şi simplu generat de panica de a nu avea bani de pensii şi salarii şi de a înfrunta tensiuni sociale după alegeri?
Pot avea vreun efect discuţiile cu FMI asupra votului de mâine?
Tudor Muşat şi invitaţii săi discută despre toate acestea în emisiunea Casa Presei, de la ora 16.00.
Invitaţi în studio: Gabriel Berca, senator PNL, şi Cătălin Nechifor, deputat PSD.