Matematic, ca să folosim o expresie mai întîlnită în fotbal decît în alte domenii, voturile antibăsescu sînt mai numeroase decît cele pro.

Mircea Geoană a avut un discurs abil, mulţumindu-le aseară atît alegătorilor săi, cît şi celor care l-au ales pe “Crin” (aşa s-a exprimat), Vadim, Becali, Hunor etc. Deci, deloc suprinzător, doreşte voturile lor.

Dacă alegătorii care au pus ştampila pe Becali, probabil, nu vor avea nici o problemă să îi urmeze îndemnul de a vota pentru cel care s-a calificat în finală cu “tiranul” (indiferent de numele său - putea să fie şi Vadim ori Hunor, nu ar fi contat), pentru alegătorii lui Crin nu e la fel de simplu.

Oamenii care sînt structural de dreapta, mici afacerişti, oameni din structurile corporatiste internaţionale, tineri intelectuali, studenţi, în fine…cei pe care candidatul liberal îi felicita în discursul său pentru mobilizare , ei bine… tocmai aceştia vor avea o mare problemă.

Cum să îl disociezi pe finalistul Geoană de cei care s-au grăbit să apară în spatele său? Cum să îl separi pe diplomatul care face faţă cu un nod în gît discuţiilor din piaţă - de Ion Iliescu, Marian Vanghelie, făcuţi parcă să comunice direct cu omul simplu, de Adrian Năstase, care speră din nou într-un viitor roz, după prezentul atît de cenuşiu?

Şi să nu uităm. Traian Băsescu e în continuare preşedintele jucător. Un guvern PDL-PNL ar mai fi o oferta de refuzat în actualele condiţii?

“Domnule secretar de stat, domnule vicepreşedinte, rachetele zboară! Aleluia!”. Replica aparţine personajului Greg Stillson, preşedintele nebun jucat de Martin Sheen în Dead zone, un film din anii ‘80 realizat de D. Cronenberg după o carte de Stephen King. În filmul lui Cronenberg, Johnny Smith, un profesor clarvăzător, anticipează apocalipsa nucleară declanşată de Stillson şi îşi dă viaţa pentru a corecta cursul istoriei şi a salva omenirea. Cu siguranţă, BNR-ul nu e Johnny Smith dar politicienii românii se apropie periculos de mult de profilul lui Greg Stillson. Iar profilul Stillson include dorinţa perversă, vecină cu nebunia, de a obţine puterea indiferent de costuri şi dispreţul absolut pentru orice nu are legătură cu exerciţiul puterii plus beneficiile implicite. De la începutul toamnei am avut de toate, începând cu spargerea coaliţiei de guvernământ în temeiul unor calcule electorale, până la realitatea unui guvern demis care vine, bine-mersi, la serviciu ba chiar primeşte derogare să facă bugetul pe 2010. O derogare ce nu-i va fi de mare folos, cel puţin în perioada următoare, pentru că domnul Geoană se obstinează în a faulta convocarea Parlamentului pentru chestiunea guvernului Negoiţă (guvern născut mort) iar domnul Videanu ameninţă că proiectul de bugetul (redactat cu derogare;-) nu va ajunge în Legislativ decât dacă “vom avea un guvern legitim”. După ratarea tranşei a treia de la FMI, ratarea adoptării bugetului pe 2010 până la finele lui 2009 se înscrie în “logica” politicienilor autohtoni. Hai să facem o mică analiză calitativă de cost: fără buget adoptat se va intra în 2010 cu planul de venituri şi cheltuieli aferent lui 2009. Asta înseamnă amânarea restructurării cheltuielilor. Asta duce la nevoia unor împrumuturi suplimentare de la bănci. Rezultă datorie guvernamentală în creştere plus micşorarea şanselor de a duce la scadenţă acordul cu finanţatorii internaţionali (prin compromiterea ţintei de deficit). Dacă - la limita celui mai pesimist scenariu - nu mai avem acces la finanţare internaţională ieftină, ce mai rămâne pentru a acoperi ecartul dintre cheltuieli şi venituri? Rămâne piaţa internă, cu dobânzi* stabilite de bănci cum cred dânsele de cuviinţă. Dar de ce ar mai împrumuta băncile un stat căruia instituţiile financiare internaţionale i-ar întoarce spatele? Răspuns nr. 1: pentru profit. Răspuns nr. 2: pentru că momentan le convine. Băncile ştiu că rambursarea împrumuturilor din împrumuturi - aşa cum a făcut MFP pe tot parcursul lui 2009 - e un pariu cu viitorul. Soluţia, pentru împrumutatul aflat la strâmtoare şi căruia-i vin tot mai puţine încasări din taxe şi impozite, e împingerea scadenţei cât mai departe în timp. Se poate, cu condiţia să vrea şi împrumutătorul. Astă vară, împrumutătorul a vrut şi MFP a încasat banii din aşa-numitul club loan pe termen mediu. Acum, cu banii eliberaţi de BNR prin reducerea RMO pentru valută, e posibil ca băncile să mai vrea odată. Efectul pervers e jugularea a ceea ce mai mişcă în economie. O imagine mai clară arată aşa: cu bani împrumutaţi de la bănci, statul, prin MFP, îşi cumpără o linişte socială de scurtă durată şi, în acelaşi timp, îşi sabotează în mod conştient sursa de venituri numită sectorul privat, prin gâtuirea creditării. Nu mă îmbăt cu apă rece şi chiar îi cred pe bancherii care invocă lipsa cererii solvabile pentru a scuza faptul că nu mai creditează firmele. Dar sunt la fel de încrezător că dispariţia acelui aspirator de bani reprezentat de MFP ar obliga băncile să reconfigureze piaţa creditului la potenţialii clienţi rămaşi în picioare (sau să trimită banii acasă, dar acum pare puţin probabil; astă primăvară, gradul de probabilitate era mai mare, motiv pentru care s-a încheiat gentlemen’s agreement-ul de la Viena). Pentru sus-semnatul, startul revenirii la normalitate l-ar reprezenta momentul în care statul va începe să se împrumute mai puţin. (E o variantă ce presupune costuri sociale. Eu, redactorul de la radio şi voi, cei care citiţi acest post, s-ar putea să intrăm în statistica acestor costuri sociale, în mod direct sau prin ricoşeu. Din păcate, altă variantă corectă economic nu există.) La fel, îndesirea împrumuturilor la scadenţe tot mai mici şi la randamente mari ar fi începutul sfârşitului. Cât de conştienţi şi îngrijoraţi sunt politicienii s-a văzut. Exemplele Videanu şi Geoană reconfirmă, dacă mai era nevoie, că indiferent de amploarea dezastrului “marii” bărbaţi de stat ai României perferă să se bată precum chiorii pentru a ajunge la butonul care prăvale ciocanul peste nicovală. Între care ne aflăm noi, ceilalţi.

* Domnul Pogea m-a făcut să zâmbesc în hohote cu următoarea afirmaţie: “În loc sa ne dea o primă ca plătim la timp, băncile vor să ne ia dobânzi mai mari!” LOL. Dom’ ministru, oricare din următoarele condiţii ar amorsa premisele ca băncile să accepte dobânzi mai mici: 1) Statul să nu mai fie unicul mare împrumutător; 2) Statul să mai aibă şi o altă opţiune în afară de piaţa internă în acest moment. Ce naiba, nu vă învăţ eu pe dumneavoastră. Iar dacă vă plângeţi de bănci mimând solidaritatea cu unii dintre datornicii cocoşaţi de dobânzi, să ştiţi că lumea, oricum, înjură băncile. Oare cum gândeşte lumea despre dumneavoastră, totuşi?

O să întrebaţi atunci de ce ne-a spus, de ce ne-a avertizat? Pentru că publicarea datelor era iminentă. Pt că urma să aflam într-un fel sau altul. Şi atunci mutarea cu Negoiţă ar fi fost şi mai abitir interpretată ca una ocultă şi strict în interes personal.

De ce vrea însă Traian Băsescu atât de mult Bucureştiul? Pt că e cel mai mare bazin electoral, de trei milioane de oameni şi pentru că în toate alegerile e piatra de hotar. Şi ca număr de voturi şi ca semnal politic.

Încă o dată, după discursul din 15 septembrie trag concluzia că la Traian Băsescu nimic nu e întâmplător.

“Fara sa ii cunosc bine”, spune, “doar din ce vad in afise, as putea sa iti spun asa: Geoana are figura comuna a unui mic afacerist. Nu as putea sa o retin.

Crin Antonescu arata arogant, in fotografie pare sa aiba figura superioara a unui ofeiter german din al doilea razboi mondial.

Oprescu pare zgircit si posomorit, tine gura strinsa.

Iar Basescu e ca de obicei cel mai memorabil dintre ei, dar nu neaparat pentru cele mai bune motive”.

Despre ceilalti candidati habar nu avea ca exista.

Eu imi pretuiesc prietenii, si cu atit mai mult opinia lor. Si atunci va intreb, o data in plus: eu cu cine votez?!

Sincer, eu una,  m-am saturat.

Chiar daca poate parea nelalocul sau, mai ales in perioada asta, exacerbata de campania electorala, eu voi pretinde (nu ma astept sa ma creada nimeni pe cuvint)  - nu ca sint neutra si echidistanta - ci ca incerc!

Sa inteleg initiativele bune, sa nu ma las impresionata de  unele declaratii, de avalansa de postaci de serviciu de care avem parte in fiecare zi.

Un apel DonQuichotte-esc la retinere! Sinteti liberi sa zimbiti.

Pentru bunul meu amic, Catalin S, care nu crede in teoria conspiratiei: Nici eu nu cred in ea. La fel cum nu cred in libertatea presei datornica la fisc sau urmarita penal. Nici n-ar dori, nici n-ar putea sa fie libera. O stim de la guvernarea Nastase incoace.

O sa incerc sa raspund punctual:

Da,  Realitatea are datorii fata de stat. Da, Realitatea are datorii chiar si fata de proprii angajati. Da, Sorin Ovidiu Vantu are dosare penale. Asta nu inseamna ca automat toti angajatii devin supusii patronului, iar publicatiile sale arme intr-un razboi mediatic. Ai auzit-o cu urechile tale chiar joi dimineata la RFM.

Daca cei din Realitatea nu platesc taxele si impozitele in mod voit nu am de unde sa stiu. Stiu insa ca pot raspunde daca nu o fac.

Daca faci recurs la guvernarea Nastase, trebuie sa aduci aminte ca atunci publicatiile erau supuse din cauza datoriilor catre stat si a contractelor guvernamentale. Acum acuzi Realitatea de campanie la adresa guvernului ceea ce nu se potriveste cu teoria ta. Teoretic postul ar trebui sa taca, ca sa nu fie executat silit. Din contra, spui, e prea vocal.

Daca interpretez corect datele ANAF si Hotnews are o datorie catre stat, foarte mica e drept, dar tot datorie e. Ii schimba asta pe jurnalistii sai?

Da, miscarea sindicala e compromisa si afacerile liderilor de sindicat sunt dintre cele mai chestionabile cu putinta. Da, liderii de sindicat sunt naimiti politic. Da, liderii de sindicat si-au tradat oamenii. Am spus-o si eu de mai multe ori. Nu avem aici o tema de dezbatere.

RealitateaTV a transmis mitingul respectiv. Cred ca era indreptatita s-o faca, cateva mii de oameni in strada pentru o televiziune sunt mana cereasca. Cum a abordat subiectul, ce-a accentuat, ce-ar fi trebuit sa faca sunt chestiuni care nu ma privesc decat ca telespectator. E strict bucataria lor si ei stiu mai bine ce fac.

Stiu ce-am facut noi la RFM: am stat, indelung si pe indelete, de vorba cu oameni din Romania, care intr-o proportie covarsitoare ne-au spus ca bugetarii nu au dreptate. Ca in loc sa iasa in strada ar trebui sa munceasca ceva mai bine. Au fost bine captusiti bine si liderii sindicali. Am facut si noi interviuri cerand explicatii, mai ales despre cereririle nemasurate ale sindicatelor.

Despre campania “Noi vrem respect”. RFM e si ea parte a acestei campanii. Uneori cred ca cine a gandit-o a ascultat si cate ceva din programele noastre acolo unde politicienii sunt deseori facuti o apa si un pamant.  Te contrazic cand spui ca e o campanie care invita la absenteism. Nu stiu daca ai auzit pe cineva spunand nu veniti la vot! Ai auzit in schimb, oameni vorbind despre problemele lor reale, despre ce se intampla si despre ce se asteapta. Ce-ar fi daca unul dintre politicieni i-ar asculta?

La televizor s-au vazut pancarte pe care scrie “Noi vrem respect”. Trustul neaga orice legatura. Sper sa fie asa, pentru ca daca e altfel cineva a facut o prostie imensa si-a pus in pericol credibilitatea a zeci de oameni.

Despre campania RFM: ea e ceva mai veche decat cealalta. Si pleaca de la o problema reala, si anume cheltuielile nesabuite din Parlament. E rau, e gresit sa intrebi si publicul despre aceasta chestiune? Poate chiar sunt solutii bune. Poate 322-ul nu merita atatia bani. Poate are dreptate Presedintele cand vrea sa faca un Parlament unicameral. Intreb: e mai rau sa-i intrebi intr-un sondaj decat sa-i intrebi intr-un referendum despre schimbarea unui sistem constitutional, demers cu mult mai multe efecte perverse?

Cateva concluzii:

De un an consider ca am un avantaj in fata colegilor mei si a ta, Dane: stau zilnic de vorba cu zeci de oameni. Unii simpli, altii educati, altii inregimentati politic, unii sinceri, altii mincinosi. Si stiu un lucru: oamenii nu pot fi mintiti! Te simt, te cearta, te critica! Decontez toate prostiile presei in general si ale trustului in particular.  Daca aceasta campanie e atat de miseleasca pe cat spui sunt sigur ca lumea mi-ar spune-o!

Nu-mi plac generalizarile. Nu accept discursul de genul voi sunteti ai lui ala. Fiecare e dator sa faca ce trebuie si sa raspunda pentru ceea ce face. Nu vreau sa iau o galeata de laturi in cap, pentru ca se refuza nominalizarea unor oameni. Nu raspund 2000 de oameni pentru modul in care 10 isi croiesc aparitiile tv!

Faptul ca avem viziuni diferite nu ne situeaza in tabere diferite. Cred ca impartasim acelasi sitem de valori si ca scopul muncii noastre e acelasi. Mijloacele, drumul daca vrei, sunt diferite. Asta nu ne desparte, ci ne face mai puternici.

PS

Nu asculta balivernele “oligarhului” Patriciu despre sindicate. Stii si tu ce se intampla la Adevarul. (un exemplu). Si stii la fel de bine ca daca am fi avut un sindicat in breasla, multe dintre intamplarile pe care le-ai trait in presa s-ar fi sfarsit drept si corect pentru tine, nu pentru patronate.

Decizia e insa scandaloasa si-ti da o idee despre cum se vede Romania de la Inalta, cum ii spun cei din justitie. Si-ti mai da o idee despre cate poti sa faci acum ca director al unei regii autonome. Practic instanta a dispus ca banii unei regii autonome nu sunt ai statului. Desi ai legislatie europeana care stabileste ca in cazul banilor de la regiile autonome se aplica exact aceleasi principii ca la bugetul de stat.

Regiile autonome pot fi acum transformate cu usurinta in vaca de muls pentru toti smecherii, care apoi vor rade in fata tuturor. “Ce  ba, doar nu-s banii lui tac’tu”. Banii o sa devina astfel ai fiecarui director uns in functie, care-i va folosi cum crede el de cuviinta. Deja se intampla acest lucru pe un alt palier. De aici o sa vedeti ca aceste companii sunt si printre cele mai indatorate din intreg sistemul bugetar. O lista a lor de la cap la coada nu gasesc, dar exista mai multe in fiecare judet, de exemplu cate o regie de apa. La o cautare pe google o sa gasiti printre altele: monitorul oficial, RATB-ul, imprimeria nationala, una care se ocupa de administrarea aeroporturilor. Tare mi-e ca fiecare o sa devina stat in stat, acum ca sefii lor au devenit practic intagibili.

Nu inteleg decizia cu atat mai mult cu lor li se aplica regulile licitatiilor. Daca acestea da, de ce nu si cheltuirea nesabuita?

Aflu c-ar mai fi o cale pentru intoarcerea deciziei si anume recursul in interesul legii. O sa spuneti ca se judeca tot la Inalta! Da, dar de aceasta data in sectii reunite, ceea ce-ar garanta si prezenta unor judecatori care n-au primit diverse functii de la PSD. Sa va vad dna. Kovesi!

Traian Băsescu ne-a spus foarte clar că are de gând să întreprindă ceva în ideea unui parlament unicameral. Iată şi fragmentul de discurs:

“De aceea, aş enumera câteva dintre priorităţile pe termen mediu pe care eu le voi susţine cu argumente şi public, şi în relaţia cu partidele, dar şi în relaţia cu Guvernul, până la încheierea mandatului.

1. Reforma Constituţională, necesară pentru trecerea la Parlament unicameral, clarificarea relaţiilor dintre puterile statului, precum şi stabilirea mecanismelor de deblocare a crizelor politice pentru clarificarea calităţii de mediator a Preşedintelui între puterile statului, dar şi între puterile statului şi societate.
Stimaţi membri ai Parlamentului, aş vrea să vă dau o explicaţie legată de Parlamentul unicameral. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, practic, România va mai avea o Cameră la Bruxelles şi Strasbourg. Pentru că Parlamentul de la Strasbourg, Bruxelles, depinde unde îşi ţine şedinţele, devine coparticipant la executarea puterii alături de Consiliul European şi de Comisia Europeană, ceea ce înseamnă că foarte frecvent sau de fiecare dată, conform Tratatului, ori de câte ori va trebui adoptată o decizie a Parlamentului European, va trebui consultat Parlamentul naţional, ceea ce implică un parteneriat între Parlamentul de la Bucureşti şi Parlamentul European.”

Trebuie să recunosc că pe o ureche mi-a intrat şi pe alta mi-a ieşit. Atras în discuţii sterile despre “plictisitorul” discurs pur şi simplu nu mi-am bătut capul cu aşa ceva. M-a ajutat şi sentimentul de lehamite generală din clasa politică. E una dintre cele mai umilitoare lecţii primite ca jurnalist.

În ce-i priveşte pe adversarii lui Traian Băsescu, ţin să-i întreb cum li se pare acum discursul? Sau nu l-au auzit fiind ocupaţi cu laptopurile şi ziarele?

Cum subiectul a fost tratat intens şi la RFM văd că e nevoie şi de câteva precizări. Acestea ne sau mă privesc exclusiv, căci nu ştiu exact ce-au făcut alte radiouri sau tv-uri. Da, raportul are multe teme importante: pensiile, chestiunea demografică sau meditaţiile şi de ce nu efectele crizei economice. Aproape fiecare subiect ar merita o dezbatere separată, de acord. Dar să vii să spui că dintre toate cele două au relevanţa cea mai mică, cred că e o atitudine elitistă inutilă şi autoimpusă.

Argumente:

1. Sunt probleme cu foarte mare impact la public, chestiuni tabu, aproape subcorticale daca vreţi. Oricine are o reacţie vocală imediată la acest gen de subiecte.

2. Modelul de gândire pentru restul subiectelor e ceva de genul: pensia e departe, la interzicerea meditaţiilor din start părinţii vor spune imposibil, iar lipsa de solidaritate îi împiedică pe români să se gândească la viitorul demografic al ţării. În plus subiecte de genul acesta le auzi dezbătute mai des în spaţiul public.

3. Prostituţia şi drogurile le vezi în fiecare zi pe drumul spre casă. Se întâmplă aici, se întâmplă acum, e pericolul cel mai apropiat de copilul meu sau al tău.

4. Doctorul Cristian Bengescu, cel de la centrul de dezintoxicare Obregia, spune că în Bucureşti sunt 34 de mii de consumatori oficiali de heroină injectabilă. Dar, adaugă, pentru cifra reală înmulţiţi cu trei. Sunt poate ceva mai mulţi decât cei cu meditaţiile.

5. Propunerea vine de la preşedinţie, ceea ce sporeşte impactul. Nu o spune un ONG sau un proiect guvernamental cu mai multe sau mai puţine şanse de reuşită. Tema e adusă în dezbatere de însuşi Preşedinte, gravitatea sa fiind cu mult mai mare.

6. Şi nu în ultimul rând, pentru că subiectul acesta a generat una dintre mărturiile cele mai emoţionante din spaţiul public românesc. Câţi dintre noi au curaj să recunoască aşa ceva?

Adăugaţi la toate acestea şi faptul că spre deosebire de televiziunea şi radioul publice mass-media trebuie să facă şi audienţă. Inclusiv ediţia electronică a Adevărului, acolo unde din tot raportul sare în ochi acelaşi subiect.

E adevărat restul subiectelor poate au mare relevanţă pe termen lung. De aceea la RFM am şi vorbit de unele dintre ele. Probabil însă subiectul va trece relativ repede. Iar menţinerea pe agenda publică ţine şi de autorii raportului nu numai de presă.